Ca majoritatea copiilor, și eu am fost mofturos cu mâncarea în copilărie. Supele cu tăiței sau găluște mai mergeau, dar când venea vorba de ciorbe, se declanșa iadul. Nu suportam defel ceapa, roșiile sau ardeii fierți. Așa că atunci când mama făcea această supă era sărbătoare, fiindcă îmi plăcea întotdeauna.
Nu știu de la cine a învățat-o, drept e că nu am găsit-o nicăieri în cărțile de bucate. Așa că pot spune cu mâna pe inimă, că e rețeta ei originală. 🙂 Și încă o chestie importantă: e o supă simplă, se pregătește rapid și e delicioasă.
Ingredientele:
– un morcov măricel
– o ceapă medie
– ceva ulei
– 2 gălbenușuri de ou
– 3-4 linguri de smântână
– oțet
– 5-6 căței de usturoi
– sare și piper alb
– 3 ouă și un pic de lapte pentru omletă
Tăiem ceapa mărunt și radem morcovul pe răzătoarea mică. Prima dată călim ceapa pe ulei, dupa care adăugăm morcovul ras. Călim un pic împreună după care turnăm deasupra 1,5 – 2 L de apă. Punem sare și piper și lăsăm să fiarbă. Mult nu durează.
Când s-a fiert morcovul lăsăm focul mic și din smântână, cele două gălbenușuri și oțet facem un amestec.
Luăm din supa fierbinte câte un pic și diluăm până obținem un lichid omogen și aproape la fel de fierbinte ca și supa. Turnăm în supă și adăugăm și usturoiul pisat. Mai lăsăm să dea în clocot și verificăm dacă e sărată destul. Dacă vrem mai acru, mai puteți adăuga oțet. La fel, se poate adăuga și pătrunjel mărunțit. După ce a dat în clocot putem opri focul că zeama e gata.
Omleta o facem din cele 3 ouă și albușurile rămase. Eu adaug și un pic de lapte și (când am în frigider) niște cașcaval afumat ras. Când e gata omleta, o tăiem fâșii cu ajutorul spatulei și o adăugăm la supă.
Dacă o doriți mai picantă la servire puteți pune piper alb. Poftă să aveți!
Recent Comments