Tag Archives: pui

Pui marinat cu miere

Gata! S-a dat startul la sezonul de grătare. Noi azi am avut marea inaugurare. În meniu: mici (mi-e poftă de ei de săptămâni deja), aripioare de pui și legume. Plus o salată verde.

Carnea am cumpărat-o ieri și am și condimentat-o. Simplu. Dar pentru o parte am făcut ceva special: o marinată pe bază de miere.

Am folosit un pic de miere, cam o lingură-două. Sare, piper și paprika. Eu am folosit paprika dulce, dar mă gândesc, că mult mai bine ar fi fost să pun și un pic de iute. Am amestecat mierea cu prafurile și am tăvălit bine vreo 6 aripioare în chestia obținută. A stat peste noapte la frigider, iar înainte de a ajunge pe grătar le-am mai moșmondit încă o dată.

De poză nu a mai fost timp, că ne era prea foame….

Paprikás, sau papricaș de pui

Azi vă povestesc despre una dintre cele mai cunoscute mâncăruri ungurești – papricaș. Acesta se face în special din pui sau vițel, dar merge și din porc, mânzat sau miel. Ba chiar există variante și din ciuperci sau pește.

Ingredinetele:
– cam 700 g de carne de pui (să fie neapărat cu os, eu am folosit pulpe superioare)
– vreo 3 cepe mari
– o lingură de paprika (boia de ardei dulce)
– un ardei
– ceva ulei sau untură sau (în cazul meu) două felii de slănină, crestate să își lase repede untura
– vreo 3 linguri de smântână sau frișcă pentru gătit
– sare, piper, pătrunjel verde

Ceapa se taie cuburi și se călește în ulei sau untură. Când sticlește se adaugă carnea și se lasă un pic să se rumenească. Se adaugă ardeiul tăiat cuburi și se toarnă un pic de apă. Se aduce la fierbere, după care se lasă la foc mic. Se sărează și se piperează. Să aveți grijă să nu se evapore lichidul, fiindcă un papricaș bun are sos din belșug.

Când toate se înmoaie, lăsăm să se îngroașe sosul un pic și adaugăm smântâna. Dar cu grijă, să nu se coaguleze. Eu de obicei pun smântâna într-un castron și scot sos, amestecând, până uniformizez temperaturile și după aceea torn înapoi. Se adaugă pătrunjelul verde se mai lasă câteva minute și e gata.

Bineînțeles, dacă doriți să fie pișcăcios, atunci puteți pune și boia iute sau cu Eros Pista. Dar adăugați cu grijă nu cumva să iasă altceva.

Ca garnitură se folosesc în special găluște din făină și ou, dar merge excelent și cu mămăligă. Și bineînțeles nu poate lipsi acritura: noi am avut castraveți în oțet și salată de varză acră. Despre ceea din urmă vă scriu într-un viitor apropiat.

Poftă!